Sorin Cârțu: Am bătut palma cu Ioan Neculaie, voi fi antrenorul Brașovului

Sorin Cârțu: Am bătut palma cu Ioan Neculaie, voi fi antrenorul Brașovului
Publicat: 09/10/2012, 09:43
Actualizat: 01/02/2019, 21:19

Tehnicianul Sorin Cârțu a declarat, luni, că a bătut palma cu patronul Ioan Neculaie și va fi noul antrenor principal al echipei FC Brașov, dar a precizat că încă nu au fost semnate actele.

„Am vorbit cu domnul Neculaie. Am discutat și am bătut palma. Miercuri la ora 12.00 mă întâlnesc cu domnul Neculaie și cu cei din conducerea clubului și mai discutăm și semnăm contractul. Am discutat trei ore cu Ioan Neculaie ca să ne cunoaștem, dar în principiu ne-am înțeles. Oferta a venit cam acum o săptămână. N-am stabilit durata contractului. Normal ar fi să semnez un contract până în vară cu drept de prelungire pentru încă un sezon. Obiectivul va fi să terminăm mai bine decât sezonul trecut”, a spus Cârțu la DigiSport.

FC Brașov este pregătită în acest moment de Adrian Szabo, tehnicianul formației de juniori. El a fost numit interimar la echipa mare după demiterea lui Ionuț Badea, în 18 septembrie, și plecarea lui Viorel Hizo la nici 24 de ore după ce fusese prezentat oficial.

Sorin Cârțu, în vârstă de 56 de ani, a mai pregătit în cariera sa formațiile Universitatea Craiova, Electroputere Craiova, naționala de tineret a României, Rapid București, Extensiv Craiova, Veria, Oțelul Galați, FC Argeș, Politehnica Timișoara, Progresul București, Dacia Mioveni, Pandurii Târgu Jiu, CFR Cluj, Steaua București și ALRO Slatina.

Cârțu a fost în tribună la partida pe care FC Brașov a câștigat-o, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, în fața formației CSMS Iași, în etapa a XI-a a Ligii I.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie care a ieșit la plimbare la marginea orașului a descoperit o comoară cu...
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
7 medicamente vor fi retrase de pe piața din România, începând de săptămâna viitoare
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Raisa Maria a fost găsită moartă, la 100 de metri de casă. Fetiţa de nici...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Raisa este în continuare de negăsit. Acțiuni de amploare pentru a o găsi pe copila...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Apariție STRANIE în spațiul cosmic! Ce au observat cercetătorii?
Traian Băsescu a comis-o! Fostul președinte a încălcat legea cea mai gravă
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Ce mesaj a transmis Livia Eftimie la un an de la divorțul de Cătălin Bordea:...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Munca în grădină, mai ales la oraș, are mari beneficii pentru sănătate, arată un studiu
×